Intalnirea

                 Doua femei tinere, la o masa mai izolata, se privesc intens în ochi. Pe terasa însorita lumea vorbeste, râde, gesticuleaza si pare ca nici nu le observa. Nemiscate, ca doua statui, ele continua sa se priveasca. Frumoasa simetrie a chipurilor vibreaza nelinistitor, aproape crud, în aer. Doua umbre zvelte ajung pâna aproape de masa mea; culcate în albul orbitor al dalelor de piatra, mi se pare ca le vad atingându-se. Întorc brusc capul. Nu s-au miscat din loc. Le privesc: iata ca formam deja un triunghi magic al înflacararilor insesizabile, o alianta a tacerii într-un vârtej de locvacitate. Stiu ca de pe buzele lor pecetluite de mister nu a plecat nici un cuvânt si ca orice discurs posibil s-a dizolvat în doua umbre oglindindu-se una în cealalta.

          Halucinez. Cuvintele altora întaresc prezenta extraordinara a acestei taceri. Citindu-le cândva, stiam, printr-o stranie presimtire, ca mie mi se adreseaza, talmacindu-mi anticipat scena pe care o am acum în fata ochilor.

Adesea, când în sala Cazinoului, doua fete se doreau, se producea ca un fenomen luminos, un fel de dâra fosforescenta care mergea de la una la alta.
(Marcel Proust).

Si astfel se afla ca Moromete era odata la vie si ca i s-a facut sete si s-a dus mai încolo la o coverga sa ceara apa celui dinauntru si când colo a dat peste doua fete care nu se stie ce faceau acolo împreuna, dezvelite si una cu trupul peste cealalta.
(Marin Preda)

Parca o vad pe mândra Geraldine din poemul lui Coleridge devorând-o cu privirea (Ah! What a stricken look was hers!) pe Christabel, cea blonda si sfioasa. Sa fie oare acestea licariri singulare ale unui instinct nemaiîntâlnit?

Lesbos, tarâm de calde sfârseli si voluptate,
Pe unde, cu ochi vineti, fecioarele-si privesc

Molaticele trupuri nubile, minunate,

A’ caror roade-n pârga le-alinta si-ndragesc;

Lesbos, tarâm de calde sfârseli si voluptate.

(Charles Baudelaire)

Însa daca totul s-ar reduce la o exaltare a trupului, ceea ce simt eu acum ar fi doar o nalucire absurda, lipsita de substanta. Iar vedenia de adineauri s-ar destrama ca valul mayei. Numai ca…

Iubirea pentru Tereza a crescut la loc. Eu am obligat-o sa creasca si trebuia sa ma feresc […] A trebuit sa-mi leg mâinile. Ele vroiau sa-i scrie Terezei, ca eu tot ma mai vad în minte împreuna cu ea. Ca frigul pe care îl simt în mine rascoala o iubire împotriva ratiunii.
(Herta Müller)

Ma scutur de aceste reverii livresti si îmi întorc din nou ochii spre masa retrasa. Cele doua femei s-au predat una în bratele celeilalte. Sunt convinsa ca tremurul usor al trupurilor este semnul celei mai adânci fericiri.

Anactoria

One Response

  1. Cat de frumossssss

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: