W.H.Auden

               0auden2                                                    Biografia ca gen literar atinge în lumea anglo-americanã cote înalte de popularitate. Se întâmplã chiar ca uneori acest tip de literaturã documentarã sã se vândã mai bine decât cãrţile de ficţiune. Mãrturisesc cã şi eu citesc cu asiduitate biografiile scriitorilor care-mi plac, nu numai din dorinţa fireascã de a şti cât mai multe despre ei, ci şi pentru a cântãri si savura mãiestria biografului, talentul lui speculativ si fineţea psihologicã, şi –în lucrãrile englezeşti –acea etalare de wit, de umor inconfundabil britanic. Sigur, împinsã pânã la absurd, moda biografiilor poate da naştere unui nou tip de ’’erudiţie’’, unde sã conteze mai puţin dacã ai citit vreun rând din cutare scriitor, atâta timp cât ştii cu exactitate ce obişnuia sã mãnânce la micul dejun, de exemplu.

                    Cartea lui Richard Davenport-Hines, intitulatã simplu Auden (apãrutã la editura Minerva din Londra în 1996), nu încurajeazã o asemenea abordare frivolã. În primul rând pentru cã e greu sã o citeşti fãrã sã cunoşti cât de cât opera poetului Wystan Hugh Auden. E drept, Davenport-Hines nu merge pânã într-acolo, încât sã încerce sã ne ofere un portret al lui Auden omul pornind de la temele predilecte ale poeziei sale, el rãmâne încã fidel metodei tradiţionale de a subordona referirile la operã cronologiei. Totuşi, comentariile pe care le face poemelor sunt suficient de încifrate si legãtura lor cu anumite aspecte din biografia autorului îndeajuns subliniatã, astfel încât devine destul de dificil sã urmãreşti ideea dacã nu înţelegi pe deplin aluziile la literatura primarã.

                  Probabil cã W.H. Auden e foarte puţin cunoscut publicului românesc. Pe de o parte, fiindcã, din câte ştiu, nu a fost deloc tradus în limba românã, iar, pe de altã parte, statutul lui incert a fãcut sã nu fie inclus nici în cursul de istoria literaturii engleze, nici în cel de istoria literaturii americane, drept pentru care nu m-aş mira sã existe şi anglişti mai puţin informaţi în ceea ce-l priveşte. Invers decât T.S. Eliot –un nume cu care este des asociat atunci când vine vorba despre cei mai importanţi poeţi englezi ai secolului XX –s-a nãscut în Anglia şi, la maturitate, şi-a ales ca patrie adoptivã SUA, ceea ce îi determinã pe exegeţi sã-i împartã opera în douã mari perioade: cea de dinainte şi cea de dupã emigrare.

                    Davenport-Hines e perfect conştient cã Auden e un poet dificil şi nu pierde ocazia sã sublinieze acest lucru în repetate rânduri. Sarcina biografului este cu atât mai grea, însã Daenport-Hines se descurcã admirabil. Deşi cartea lui nu este o exegezã (nu-si propune, de pildã, sã concureze o arhicunoscutã autoritate în domeniu precum John Fuller cu al sãu A Reader’s Guide to W.H. Auden, apãrut în 1970), nici nu încearcã sã eludeze greutãţile expediind poeziile în câteva vorbe şi umplând golurile cu detalii picante, sub pretextul cã el face doar biografie. Aşa cum precizeazã de la bun început, Davenport-Hines nu are de gând sã-şi minimalizeze obiectul de studiu pentru a-l face mai accesibil. Mai degrabã, metoda sa constã în a desprinde şi a analiza trãsãturi definitorii pentru caracterul lui Auden, atitudini intelectuale originale si provocatoare, care sã stârneascã interesul cititorului, sugerând totodatã cã o înţelegere profundã a lor depinde de lectura atentã a operei.

                  Biograful procedeazã cronologic în relatarea sa, ce se vrea exhaustivã. Toate momentele decisive care au marcat viaţa lui Auden sunt prezentate în capitole ce au ca titluri citate semnificative din scrierile acesturia: 1922, când, la 15 ani, Auden a scris prima poezie, 1933, anul în care o revelaţie rãscolitoare despre iubire ca agape îl face sã se încadreze în seria poeţilor vizionari din speţa lui Blake si Wordsworth, 1938, când hotãrãşte sã se stabileascã în SUA, în 1939 –începutul relaţiei amoroase cu Chester Kallman şi ,la scurtã vreme dupã aceea, reîntoarcerea la creştinismul practicant, apoi, mai puţin importante, peregrinãrile lui prin New York, Italia, Austria, Oxford, pânã în anul morţii, 1973. Toate aceste puncte majore plus alte detalii mai mãrunte care compun existenţa poetului sunt consemnate cu acribie de Davenport-Hines, în încercarea lui reuşitã de a oferi o imagine completã si unitarã a personalitãţii lui Auden. Pentru atingerea acestui scop, biograful ştie sã combine, în doze ideale, analiza psihologicã, anecdota şi interpretarea textului literar. Iatã cum funcţioneazã, într-o demonstraţie concretã, aceastã metodã.

               Se ştie cã Auden detesta cultul celebritãţii de care au avut parte, între alţii, Shelley, Swinburne şi poeţii fin de siecle. Din aceleaşi motive privea cu neîncredere si biografiile literare pe care le suspecta de tendinţe vulgarizatoare, iar întreaga sa existenţã, în ciuda excentricitãţilor, tindea mai degrabã cãtre estomparea sinelui şi cãtre delimitarea drasticã a eului auctorial de eul personal. Dacã a investit enorm în modelarea propriei individualitãţi, Auden a fãcut-o nu pentru a atrage atenţia asupra sa, ci asupra operei sale. Auden e un poet rar într-o epocã post-romanticã, interesat nu de sine însuşi, ci de aspectele plurale ale lumii în care trãieşte şi pe care le converteşte în artã. Poemele sale cu suprafaţa alunecoasã a unei extraordinare virtuozitãţi verbale, sub care palpitã un sens neliniştitor si greu descifrabil, sunt pline de animale, peisaje, mecanisme, într-o manierã care contrazice egocentrismul obişnuit al genului liric. Potrivit lui Auden, funcţia principalã a poeziei e sã ne facã mai atenţi la noi înşine şi la ceea ce ne înconjoarã. Acest plus de conştiinţã pe care trebuie sã-l asigure experienţa poeticã este obsesia care dominã întreaga sa creaţie, o obsesie de naturã eticã, evident, mai degrabã decât esteticã. În poemul The Sea and the Mirror (care în româneşte ar însemna Marea si oglinda), gândit ca o replicã la Furtuna de Shakespeare, Auden afirmã cã arta adevãratã nu e magie purã –creatoare de lumi alternative, de fantezii utopice şi escapiste –, ci conţine în sine un principle of disenchantment, un truc autoreflexiv care rupe la un moment dat vraja suavului Ariel pentru a ne deschide ochii asupra realitãţii crude a lui Caliban. Cu alte cuvinte, poezia trebuie sã dezveţe cititorul de iluziile confortabile.

               Davenport-Hines vede o legãturã între stilul tãios, diamantin, voit impersonal al poemelor si dispreţul lui Auden pentru lirismul confesiv. Într-adevãr Auden avea o oroare tipic englezeascã  faţã de stridenţele emoţionale, iar reticenţa –despre care Hannah Arendt, care l-a cunoscut bine, spunea cã este o déformation professionelle a poeţilor –era o virtute pe care o practica de cele mai multe ori în relaţiile cu oamenii.

                Totusi, ţine sã ne asigure Davenport-Hines, poezia lui Auden nu e impermeabilã la biografia acestuia, fapt exemplificat foarte bine de The Orators (Oratorii), un poem de tinereţe scris în maniera caracteristicã a lui Auden –epic si dramatic totodatã –,într-o ţesãturã foarte complexã de influenţe si aluzii livreşti care-l fac aproape incomprehensibil. În The Orators poezia serveşte drept refugiu celor cãrora retorica le este duşman: dezmoşteniţii, izolaţii, ’’noi, cei necunoscuţi pãrinţilor noştri’’ (trad mea), acea ’’francmasonerie’’ descrisã de Proust, care şi-a dezvoltat proprille simboluri si coduri ca o strategie de supravieţuire. Poemul contrasteazã retorica publicã anchilozatã si falsã (de exemplu, cliºeele patriotismului britanic sau sentimentalismul ieftin ca instrument de manipulare a mentalului colectiv) cu autenticitatea strigãtelor disperate de ajutor, care circulã în underground. Homosexualitatea lui Auden este o cheie de interpretare în stare sã explice multe, inclusiv acea imagine stranie a îndrãgostitului ca ’’agent secret’’, ce revine cu insistenţã în poeziile lui din anii ’30. Davenport-Hines nu ignorã acest fapt, explorându-i cu atenþie implicaţiile, fãrã sã abuzeze însã, sau sã devinã reducţionist. În definitiv, Auden nu e un poet de ghetou, iar The Orators, conchide biograful, vorbeşte despre individualitate în general, despre cei ce iubesc singurãtatea şi, potrivit lui Schopenhauer, sunt capabili sã se bucure de libertate.

             Dupã cum am mai spus, Davenport-Hines are talentul de a evidenţia din noianul de date esenţa personalitãţii subiectului analizat. Astfel, vorbind despre discreţia lui Auden şi despre antipatia lui pentru poezia confesivã, biograful reuşeşte sã deplaseze atenţia cãtre o concepţie fundamentalã care a marcat conduita poetului încã dinaintea reîntoarcerii sale conştiente la creştinism. Auden e convins cã preocuparea narcisicã pentru propria suferinţã –precum si autocompãtimirea, disperarea sau mândria ce derivã de aici –sunt nedemne (mai târziu va spune ’’necreştine’’). Ca atare, el preferã sã-şi transforme nevrozele si complexele în surse potenţiale de energie vitalã si poeticã. Davenport-Hines are priceperea necesarã de a nara cu sobrietate si pãtrundere drumul întortocheat care îl duce pe Auden de la Freud la Hristos. Un drum ce echivaleazã cu o disidenţã –dupã cum observa si prietena lui, Hannah Arendt –dacã ne gândim cã Auden a devenit creştin în timp ce alţi intelectuali care fuseserã marxişti înainte de rãzboi s-au transformat ulterior în freudieni, capitalişti, neomarxişti sofisticaţi sau într-o combinaţie a acestor trei orientãri. Nici nu e de mirare cã noua lui atitudine a provocat adversitãţi aprige în anii ’50, ca de exemplu reacţia violentã a pictorului Francis Bacon, de asemenea homosexual, care, în mijlocul unei cine tihnite între prieteni, s-a declarat dezgustat de ’’aceastã paradã ipocritã de moralitate creştinã’’, apoi a plecat trântind uşa.

                  Cartea lui Davenport-Hines reuşeşte sã fie la înãlţimea personajului pe care îl descrie. În primul rând are destulã forţã ca sã realizeze ceea ce-şi propune: un portret convingãtor al acestui ’’cãlãtor exuberant’’ care, în drumul sãu spre un ’’sens neechivoc al existenţei’’, absoarbe cu aviditate tot ce îi oferã viaţa.

 

                                                                               Maria Irod

              

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: