Drepturile persoanelor gay

Scrisoare deschisa ca reactie la actiunile demarate de Alianta Familiilor din Romania impotriva drepturilor pesoanelor gay.

 

 

                                         Bunule creştin,

 

Atunci cand comuniştii au anatemizat şi ameninţat credinţa şi datina strămoşească ai tacut şi te-ai lăsat îngenunchiat de cei care “luau în deşert numele Domnului”. Între cele zece porunci necredinţa figurează ca păcat, homosexualitatea nu, dar căsătoriile între “păcătoşii atei” nu ţi-au lezat simţul civic, nu ţi-ai simţit ameninţata demnitatea umană de către Statul comunist care arunca oameni nevinovaţi în puşcarie, îţi ponegrea religia, îşi batjocorea datinile. N-ai ieşit în stradă decât atunci când te-au răzbit frigul şi foamea şi nu când libertatea, conştiinţa, spiritualitatea, credinţa ţi-au fost amputate şi terfelite. Nu te-ai certat cu Statul, in numele poporului român, pentru miile de victime, pentru cei care şi-au lăsat oasele pe drumurile îngheţate ale Siberiei, pentru toţi dezmoşteniţii inocenţi ai sistemului, pentru toate sufletele care au căzut pradă flagelului comunist, nu te-ai asmuţit împotriva celor care au torturat şi umilit fiinţe omeneşti, în schimb seamănul tau, vecinul tău, copilul, fratele tău homosexualul e cel asupra căruia ridici piatra fără milă, cu vehemenţă oarbă.

Nu te întorci cu acelaşi clocot de ură şi împotriva bărbaţilor care violează şi agresează femei şi copii, împotriva pornografilor şi traficanţilor de persoane. Încălcarea celor zece porunci nu îţi stârneşte atâta aversiune! Cum se face că Mântuitorul a omis să instige împotriva acestor oameni, când a fost totuşi suficient de radical încât să condamne fariseismul? Din câte îmi amintesc eu Isus i-a spus să arunce piatra celui care se ştie fără păcat, îndemnul său a fost unul la toleranţă şi nu la învrăjbire, a spus: “iubeşte-ţi aproapele” şi nu “judecă-ţi aproapele cu mânie”!

Dar în numele iubirii de Dumnezeu şi de oameni eşti dispus să verşi sânge, să calci peste cadavre. Ce legătură are cu iubirea creştină, cea care “nu se supără şi nu se ceartă” valul acesta de resentimente ţintite împotriva unor oameni care nu îţi fac nici un rău? În ce fel îţi iubeşti aproapele, fiul şi fratele homosexual, dacă îi refuzi până şi cele mai elementare drepturi, dacă îi deconsideri condiţia umană şi îl ponegreşti ca pe cel din urmă asasin, hoţ, curvar sau eretic?

Dacă a fi creştin înseamnă să ai un cult al toleranţei, smereniei, înţelepciunii, pacifismului, atunci sunt creştină, dacă însă doctrina creştină presupune să ai pretenţia că poţi cunoaşte tu, creatură umană, voinţa divină, ca poţi judeca în numele Mântuitorului, că îţi poţi insulta semenii pentru orientările lor instinctuale sau de conştiinţă, atunci nu sunt creştină.

Ce e mai creştinesc? Pacifismul sau învrăjbirea între oameni? Să înţeleg că în Romania creştinismul naşte monştri? Ură? Agresivitate? Şi dacă aşa e în România atunci ce sens mai are să ne creştem copiii în spirit creştin? La ce bun să îi educăm să devină călăii următoarelor generaţii de proscrişi? Oare astfel de tradiţii merită perpetuate? Tradiţia resentimentului are vreo valoare?

În România Dumnezeu e bărbat şi a făcut în aşa fel încât mai toţi bărbaţii heterosexuali să îi cunoască planurile, sa îi poată citi în palmă şi în minte. Aceşti bărbaţi vorbesc în numele Lui cu lejeritatea cu care se spală pe dinţi. Sunt purtătorii Săi de cuvânt. Pe aceşti bărbaţi nu îi deranjează atât de mult hoţia, asasinatele, violurile, preacurvia, dispreţul şi indiferenţa faţă de părinţi, adevăratele erezii cât îi deranjează mişcarea de rezistenţă a unor “paria” care pare să ameninţe o ordine milenară ce le asigură lor, bărbaţilor-zei, puterea asupra femeilor, copiilor, animalelor, bătrânilor şi neajutoraţilor. Frica de a pierde această putere e resortul homofobiei, bunule creştin. Căsătoriile între persoane de acelaşi sex au o valoare simbolică, ele sunt o palma la adresa patriarhatului, la adresa suveranităţii masculine care orânduieşte lumea. Ele sunt fisura necesară producerii unei mari răsturnări de valori în conştiinţa publică. Un sistem care a dainuit de veacuri, patriarhatul, şi care e un flagel anti-umanist trebuie să cadă, şi va cădea în numele unui Dumnezeu al dreptăţii, care a spus: “În numele meu nu vor mai exista bărbat şi femeie”

Această valoare simbolică a căsătoriilor homosexuale e cea pe care o susţin pentru că ea dă seama despre dreptul inviolabil la demnitate şi libertate al oricărei fiinţe omeneşti.

Ceea ce îi înspăimântă pe bărbaţii-zei e faptul că vor pierde puterea, puterea nelegitimă şi abuziva pe care au avut-o, prin tradiţie, asupra tuturor celorlalte categorii de persoane. Şi-au fabricat un Dumnezeu după proporţiile şi asemănarea prejudecăţilor lor, un Dumnezeu care să le servească interesele. Iar acest Dumnezeu e pe care de dispariţie, e în agonie, asistăm la ultimele lui zvârcoliri. Pe aceşti bărbaţi îi vor înfrânge demonii propriei megalomanii, îi vor mânca viermii nebuniei de a se crede mai buni şi mai drepţi şi mai demni decât ceilalţi. Puterea lor e doar una omenească, o putere care se clatină. Ei se agaţă de ea, pentru că această putere îi face să spere că, lovind în păcatele fictive ale altora, sunt absolviţi de propriile păcate. Ei vor să fure şi să violeze şi să ucidă în continuare, să ia numele Domnului în deşert, atribuind divinităţii strâmba lor judecată.

Bunule creştin, gândeşte-te, înainte de a arunca piatra, că nici o creatură omenească nu se poate ridica la înălţimea creatorului, iar dacă o face în sinea sa, acest orgoliu de a crede că poate descifra tainele şi sensurile existenţei, că poate legiui o lume, e în esenţă un act demonic. Nu fi de partea celor care cred ca ştiu totul. Certitudinea e o boală care cangrenează conştiinţa. Homosexualitatea nu.

Nu fi de partea celor care asupresc, căci Mântuitorul tău a fost un asuprit.

Nu îţi fie teamă!

Nu judeca!

Fii creştin, bunule creştin!

Dumnezeu nu e sexist şi nu e rasist şi nu e bărbat şi nu e alb. E altfel. Dumnezeu e bun şi drept, e infinită iertare şi compasiune, e un ideal sau nimic, e totul, e apa care ne ţine în viaţă, e orice.

Dumnezeu este în copilul care suferă de foame, în femeia violată, în cerşetor, în câinele vagabond, în puşcăriaş, în condamnat şi în inocent, în cel a cărui credinţă o dezavuezi, în homosexualul pe care îl urăşti doar pentru că există, Dumnezeu e şi în tine şi în celălalt şi nu poţi ştii, bunule creştin, când şi cum te va pune viaţa în situaţia de a fi “celălalt” în ochii unei majorităţi oarecare.

Ţi s-a dat o şansă să ieşi la liman din oroarea dictaturii. Nu o risipi.

             Respectă-ţi egalul şi seamănul homosexual, nu îi refuza drepturile. Tu ştii ce înseamnă o dictatură.

            Bunule creştin, imaginează-ţi pentru o clipă cum ar fi să fii bărbat, să iubeşti o femeie şi să trăieşti într-o lume care îţi impune, cu de-a sila, să fii pederast.  Asta pretinde homofobia: să recicleze suflete şi minţi şi instincte. Ţi se pare drept? Ţi se pare un gest creştinesc?

 

 

 

           Ilinca Bernea

    Scriitoare si regizoare de teatru

 

2 Responses

  1. Felicitari IIlinca

  2. continuously i used to read smaller content which also clear their motive, and that is also
    happening with this post which I am reading at this time.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: