Milk. Pretul curajului (S.U.A, 2008)

            

                 milk-poster-sean-penn1                   Recent, pe marile ecrane bucureştene a putut fi urmărită cea mai nouă producţie a regizorului american Gus van Sant. Cu opt nominalizări la Academy Awards şi cu două premii – pentru cel mai bun scenariu, al lui Dustin Lance Black, şi cel mai bun actor în rol principal (Sean Penn) –, Milk. Preţul curajului este un film cu mari şanse de succes la publicul larg. Este prima încercare serioasă de a transpune povestea vieţii lui Harvey Milk – politician american şi activist pentru drepturile comunităţii gay, asasinat în 1978 – într-un film artistic. După documentarul din 1984, The Times of Harvey Milk, distins cu premiul Oscar, toate proiectele care reluau această temă au eşuat.

              Gus van Sant reuşeşte performanţa de a crea un film la graniţa dintre documentar şi ficţiune, care să îmbine densitatea şi acurateţea informaţiilor cu abordarea estetică a realităţii. Filmul începe cu imagini de arhivă, menite să contureze cadrul politic-ideologic al acţiunii. Momentul Stonewall e evocat succint prin secvenţe cu poliţişti care devastează baruri gay clandestine în America anilor ’60. Apoi ni se prezintă comunicatul de presă din 27 noiembrie 1978 care anunţă asasinarea primarului din San Francisco, George Moscone, şi a consilierului municipal Harvey Milk. Abia acum începe acţiunea propriu-zisă a filmului care urmăreşte ultimii opt ani de viaţă ai protagonistului, ani marcaţi de ascensiunea sa politică, dar şi de multă muncă, frământări, împliniri şi eşecuri.

Prima scenă, a întâlnirii cu viitorul său partener, Scott Smith (interpretat de James Franco), ne arată un Milk timid şi uşor blazat. La New York, în ziua când împlineşte 40 de ani, viitorul politician e un funcţionar modest, preocupat să nu iasă în evidenţă şi să nu-şi trădeze orientarea sexuală. La puţin timp, proaspătul cuplu Milk-Smith se mută la San Francisco în Castro – la vremea aceea o zonă proletară şi destul de conservatoare, care avea să devină însă în curând un celebru cartier gay – şi îşi deschide o mică afacere. Prejudecăţile vecinilor îi conving de necesitatea solidarităţii gay şi a luptei organizate pentru egalitate în drepturi. Treptat, Milk îşi descoperă veleităţile de organizator şi puterea de convingere, cu care reuşeşte să adune în jurul său numeroşi susţinători.

            Filmul surprinde foarte bine ritmul din ce în ce mai trepidant al vieţii duse de Milk şi schimbările profunde din personalitatea sa. Secvenţele se succedă rapid, imaginile sunt puternice şi se reţin, cu toate că păstrează o distanţă ce sugerează obiectivitatea documentară. În faza sa de „eliberare”, imediat după sosirea la San Francisco, Milk îşi lasă barbă şi părul lung, sfidând inclusiv la acest nivel, de suprafaţă, puritanismul mediului înconjurător. Apoi, după ce-şi găseşte calea, odată cu primele campanii electorale, revine la sobrietatea costumului clasic, în timp ce ideile lui devin tot mai îndrăzneţe. Camera zăboveşte uneori asupra chipului personajului central, evidenţiind cele mai fine variaţii de expresie. Aici se cuvine menţionat jocul excepţional al lui Sean Penn care reuşeşte de minune să intre în pielea personajului şi să concentreze în mimica sa mare parte din încărcătura emoţională a filmului.

            Un artificiu stilistic prezent încă de la început şi reluat pe parcurs – Milk la biroul său înregistrându-şi pe bandă, pentru posteritate, povestea vieţii – accentuează latura documentară a filmului. În plus, accentul cade pe activitatea politică a lui Harvey Milk. Viaţa sa privată nu este neglijată, dar nici explorată în profunzime. Totuşi, cele câteva sugestii sunt suficiente pentru a creiona un portret complex. Reiese că Milk a investit tot mai multă energie în politică, ceea ce a dus la eşecul relaţiei cu Smith şi, ulterior, la sinuciderea unui nou iubit, un tânăr naiv şi entuziast, dar şi destul de labil, care nu suportă ca Milk să fie acaparat aproape în întregime de activismul politic.

           Un personaj bine conturat este şi Dan White (Josh Brolin), de asemenea consilier municipal şi viitorul asasin al lui Milk şi al primarului Moscone. Dincolo de amănuntele reale – fost luptător în Vietnam, irlandez catolic şi conservator, ambiţios, familist – portretul lui White din acest film conţine şi o sugestie originală: pentru câteva momente Milk pare să creadă că White este un homosexual refulat, care nici măcar faţă de sine nu e în stare să recunoască adevărul. Se insinuează că doar acest lucru ar explica atitudinea lui ambiguă faţă de Milk şi agenda sa politică. Sugestia e lăsată însă în suspans, singura soluţie valabilă, dată fiind lipsa totală de probe şi caracterul predominant documentar al filmului.

             Cu acest ultim film, Gus van Sant a realizat o sinteză interesantă a operelor sale precedente: Milk. Preţul curajului are ceva din poezia sobră, aproape rece, a primului său film – Mala Noche (1985), realizat cu buget redus, în alb-negru – şi ceva din proporţiile şi aspiraţia la succes comercial ale lui Good Will Hunting.

 

Maria Irod

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: