Dragostea, intre indiferenta si neintelegere

                               59182-9-passion                    In mod ciudat si aproape de neinteles (desi explicabil, pesemne, prin impregnarea profunda a mentalului colectiv cu legile heterosexualitatii obligatorii), iubirii homosexuale ii este adesea negata existenta sau, atunci când este bagata in seama, semnele ei sunt fie prezentate sub masca “acceptabila” a prieteniei, fie privite cu o nedumerire ostila si opaca. O fi oare atât de greu pentru cei ce n-au trait niciodata asemenea sentimente sa se transpuna in locul celor pentru care ele sunt o realitate? in general se pare ca, spre a-i intelege pe semenii nostri, ni se cere un efort de imaginatie pe care nu toti sunt dispusi sa-l faca, in orice situatie. Astfel, mi-a fost dat sa aud din partea unei colege (care asistase la o parada gay): “homosexualitatea e doar un capriciu – in realitate, cine se poate indragosti de o persoana de acelasi sex?”. E foarte greu sa raspunzi la o asemenea intrebare. Ar trebui sa poti, pentru o clipa, sa-l faci pe celalalt sa “vada” pâna in adâncul fiintei tale, sa simta si sa inteleaga, astfel, ceea ce nu poate fi explicat decât imperfect.

        E un lucru stiut ca erosul se sustrage logosului si il submineaza, ca vorbirea coerenta e o onorabila obisnuinta burgheza, in timp ce discursul indragostitului e subiectiv pâna la neinteligibil, ca discursurile literare despre dragoste sunt o abila recreare, prin cuvinte, a iluziei erotice, si nu o traducere directa a sentimentului. Totusi, o lunga si bogata traditie, anumite deprinderi de gândire ii ajuta pe oameni sa inteleaga imediat, sa intuiasca aproape, când este vorba despre dragoste – despre dragostea dintre barbat si femeie, fireste, caci numai aceasta este legitimata de traditia mai sus amintita. Cum asa? veti spune. Homosexualitatea are si ea traditia ei, si inca una milenara: tocmai din Grecia antica etc. Bineinteles, dar ce folos daca aceasta traditie e cunoscuta doar câtorva initiati, iar in rest, asupra ei s-a asternut zgura neintelegerii si a interpretarilor eronate? Sunt de ajuns niste aluzii subtile si toata lumea va pricepe ca intre doi parteneri heterosexuali se intâmpla ceva – pe când intre doi barbati, multi nu pot vedea decât prietenie sau viciu, iar intre doua femei, mai degraba nimic.

       Lipsita (deposedata?) de suportul traditiei, homosexualitatea e receptata prin prisma categoriilor pe care i le impune majoritatea heterosexuala. Se vorbeste adesea despre prietenii exemplare intre persoane de acelasi sex, neglijându-se sau ascunzându-se deliberat elementul erotic sau neoperându-se distinctia necesara intre prietenia-camaraderie (relatie bazata pe simpatie si afinitati intelectuale, in care partenerii se bucura impreuna de lumea exterioara) si prietenia erotica (unde cei doi se bucura unul de celalalt, simpatia si afinitatile intelectuale topindu-se, printre altele, intr-un tot indestructibil, ce angajeaza intreaga fiinta a celor implicati). Cine, in afara de criticii literari avizati, ar indrazni sa afirme ca, de pilda, intre personajele lui Thomas Mann, Hanno Buddenbrook si contele Kai Mölln sau Adrian Leverkühn si Rudi Schwerdtfeger, exista ceva mai mult decât simpla prietenie, pe care e in stare s-o descopere logica heterosexista? Pe de alta parte, atunci când relatia sexuala e prea evidenta, apar in discutie termeni precum “viciu” sau “perversiune” – ca si cum dragostea fizica ar fi altceva decât expresia fireasca a starii psihologice de indragostire! Iar aici, din pacate, exemplele de homofobie sunt numeroase: de la André Breton care considera relatia lui Verlaine cu Rimbaud incalificabila, pâna la cazul  cutremurator al celor doi baieti (Ciprian Cucu si Marian Mutascu), batjocoriti si declarati nebuni si perversi din acelasi motiv.

         Intre acesti doi poli (homosexualitatea disimulata sub masca “inofensiva” a prieteniei si homosexualitatea vazuta ca desfrâu), se vorbeste prea putin, sau aproape deloc, despre dragoste. Adica despre acel Eros care, conform lui Thomas Mann, “este poezie, este ceea ce vorbeste din adâncuri, este nenumitul, ceea ce da fior, farmec dulce si mister oricarui fapt” si care se deosebeste de activitatea pur sexuala, aceasta din urma fiind “neacoperitul, nespiritualul caruia i se spune pur si simplu pe nume”.

       Despre acest “nenumit” ar trebui sa se vorbeasca tot mai des, pentru a arata lumii ca ceea ce a fost atâta timp “the love that dares not to speak its name” nu este nicidecum o monstruozitate (i.e. refractara la de-monstratio, de nerostit), ci o realitate afectiva vizibila si valabila. Doar lucrurile despre care se vorbeste exista cu adevarat in constiinta lumii.

 

One Response

  1. Cred ca sunt un titirez si-mi fac rondul de sambata, sper sa nu va fie cu suparare…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: