Dreptate vs. legalitate

S-a cam învechit ştirea asta, dar merita discutată. Mai ales că provine dintr-o ţărişoară apropiată nouă şi foarte populară printre românii cu ceva dare de mână, pasionaţi de schi şi iubitori de peisaje alpine, dar şi printre cei care-şi permit tratamente medicale în afara graniţelor. Un fost imperiu, din care a făcut parte cândva şi o bucată din România actuală, ajuns modestă republică de vreo 9 milioane de locuitori. O ţară cu care avem relaţii ciudate la nivel de mass-media: fie ne ignorăm reciproc, fie ne reflectăm imaginea în clişee. Noi ştim despre ei cam ceea ce am rezumat eu mai sus, iar ei află cu lux de amănunte ce bandă de infractori români a mai fost prinsă furând din supermarket sau falsificând carduri şi, din când în când, se mai pomeneşte numele câte unei cântăreţe sau balerine venite din est şi al cărei nume nu sună nici bulgăreşte, nici ungureşte…Trebuie să fie vreo româncă adusă de Ioan Hollender. Parcă şi el vine tot de-acolo, din exotica Timişoară…

De la 1 ianuarie 2010 Austria, căci despre ea e vorba, a adoptat legea parteneriatelor civile pentru persoane de acelaşi sex. Multă apă a curs pe Dunărea albastră până s-a produs minunea asta. Până mai acum câţiva ani, HosiWien, principala organizaţie gay a ţării, se lupta din greu cu legislaţia discriminatorie care prevedea o vârstă mai mare pentru începerea „legală”
 a vieţii sexuale în cazul gay-lor.  Iar opinia publică a fost şocată în repetate rânduri de  scandalurile (homo)sexuale din Biserica Catolică. Unde mai pui că înalţii ierarhi, panicaţi de umbra de bănuială care se aşternea tot mai ameninţător asupra lor, au început să se întreacă în declaraţii homofobe. Nici legea parteneriatelor n-a avut parte de o „naştere” uşoară în conservatoarea Austrie. Până la 5 dimineaţa s-au certat politicienii din partidele de coaliţie SPÖ (socialişti) şi ÖVP (populari). În cazul lor noaptea a fost totuşi un sfetnic bun şi aşa se face că de un an încoace multe perechi de bărbaţi şi femei s-au perindat pe la starea civilă. Desigur, există multe voci critice care văd în legea nou adoptată mai degrabă dezavantajele şi lipsa unor drepturi acordate de căsătoria heterosexuală: rămân prohibite în continuare inseminarea artificială şi dreptul de a adopta copilul partenerului de viaţă, de a deveni, deci, “co-părinte”. În ciuda acestor aspecte, legea e totuşi un pas înainte şi a fost salutată ca atare de HosiWien şi de “beneficiarii” ei. Un singur lucru aminteşte supărător de meschinăria majoritarilor, poate şi de un anumit orgoliu al funcţionarului public din această ţară ce pune mare preţ pe fast şi etichetă: uniunile între persoane de acelaşi sex nu se oficiază în sala specială a primăriei, rezervată căsătoriilor, ci la admministraţia locală. Adică într-un spaţiu mai modest, care să marcheze simbolic diferenţa calitativă dintre căsătorie şi parteneriatul civil.

Printre prímele perechi care au profitat de noua lege s-au numărat şi Johanna Dohnal, fost ministru SPÖ  între 1990 şi 1994, şi partenera ei de viaţă Annemarie Aufreiter. Figură emblematică a feminismului austriac, Johanna Dohnal s-a remarcat, în perioada cât a fost ministru, prin promovarea unei legislaţii elementare de apărare a drepturilor femeii: împotriva violenţei domestice şi a hărţuirii sexuale, pentru protejarea mamelor singure etc. Despre femeia puternică, fără studii superioare şi de origine foarte modestă, care a lucrat în fabrică, s-a căsătorit devreme cu un şofer, cu care a avut doi copii şi de care a divorţat apoi, când a avut curajul să-şi asume orientarea sexuală, se pot spune multe lucruri. Importante rămân onestitatea ei şi consecvenţa cu care a contribuit la progrésele societăţii austriece în materie de drepturile omului şi egalitate de şanse.

Din păcate, Johanna Dohnal şi Annemarie Aufreiter, care sunt împreună din 1981, n-au apucat să se bucure prea mult de oficializarea relaţiei lor. Johanna Dohnal a murit pe 20 februarie 2010, la aproape o săptămână după ce împlinise 71 de ani. Trist este că pentru cele două femei legea parteneriatelor a venit mult prea târziu. Statul austriac refuză să-i acorde partenerei rămase în viaţă pensie de urmaş. Desigur, legal aceasta un are niciun drept, pentru că Dohnal şi Aufreiter au fost un cuplu oficial doar pentru câteva săptămâni. Este un exemplu grăitor de discrepanţă între legalitate şi dreptate. Ironia amară a sorţii este că acest lucru se întâmplă tocmai celei care a stat alături de Johanna Dohnal şi a sprijinit-o în lupta ei pentru drepturile femeilor.

Să sperăm că măcar moştenirea politică a Johannei Dohnal va fi respectată în Austria şi – de ce nu? – va servi de exemplu şi altor ţări în curs de “emancipare”. Johanna Dohnal spunea: “Feminismul nu are în vedere un “viitor feminin”, ci un viitor uman. Fără constrângerea de a-ţi asuma un anume rol, fără relaţii bazate pe putere şi violenţă, fără conspiraţia bărbaţilor şi fără obsesia feminităţii.”

Maria Irod

2 Responses

  1. Iti multumesc pentru articol. Nu auzisem de Johanna Dohnal pana acum si ma bucur ca am descoperit-o.

  2. Da, Alex…din pacate si eu am descoperit-o post-mortem. In ultimii ani a trait mai retrasa. A revenit in adresa presei abia cu prilejul acelei “Verpartnerung”, sosite mult prea tarziu pentru ea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: