Forum crestin la Amsterdam

            În mai, anul acesta, am participat la o întrunire ce îşi propunea un obiectiv pe care mulţi l-ar considera de neatins: reconcilierea dintre spiritualitatea creştină şi activismul secular în favoarea drepturilor gay. Este vorba despre o acţiune a European Forum of Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender Christian Groups (cf. http://www.euroforumlgbtchristians.eu) şi trebuie să precizez din capul locului că întrunirile se organizează anual, iar anul acesta au ajuns deja la a treizecea ediţie.
Evenimentul a avut loc la Amsterdam – nici că se putea un loc mai semnificativ, având în vedere lunga tradiţie olandeză în lupta pentru emanciparea minorităţilor sexuale, relativa solidaritate a bisericilor locale cu problemele acestora, situaţie precedată însă de cumplite persecuţii ale „sodomiţilor” în secolul al XVIII-lea!
Conferinţa a început joi, pe 17 mai, şi s-a terminat duminică, 20 mai, la prânz. Înainte de lucrările propriu-zise ale simpozionului, organizatorii au prevăzut o aşa-zisă „pre-conferinţă”, utilă mai ales celor care, ca şi mine, veneau pentru prima dată la o astfel de manifestare şi nu cunoşteau pe nimeni.  Tradiţia „pre-conferinţelor” a început în 1996, din nevoia de a oferi femeilor, copleşite pe atunci numeric de majoritatea zdrobitoare a bărbaţilor, un spaţiu al lor în care să-şi poată discuta problemele specifice. Iniţiativa a dat roade, iar numărul femeilor a crescut de la an la an, astfel încât anul acesta, din cei aproximativ 120 de participanţi, cca. 50 erau femei. Între timp, au preluat şi domnii ideea pre-conferinţei şi socializează în paralel cu doamnele, timp de o zi şi jumătate. Printre rezultatele concrete ale acestui tip de comunicare interumană aş aminti volumul Let Our Voices Be Heard! Christian Lesbians in Europe Telling their Stories, publicat în 2004. Punctul de plecare al cărţii, care între timp a fost tradusă şi în franceză, germană, neerlandeză şi rusă (varianta în engleză poate fi consultată la biblioteca Accept din Bucureşti), a fost pre-conferinţa din 2002, în care femeile erau încurajate să vorbească despre relaţia – conflictuală sau nu – dintre credinţa lor, instituţiile religioase de care aparţin şi identitatea lor feminină şi homosexuală. 95 de femei din 26 de ţări europene (printre care şi două persoane din România) au dat curs invitaţiei nu tocmai comode de a povesti despre sine. Amănunte despre carte pot fi aflate de pe site-ul http://www.letourvoicesbeheard.com.
Deloc întâmplător, conferinţa a început pe 17 mai, de ziua internaţională împotriva homo- şi transfobiei (IDAHOT). Anul trecut, la această dată, 17 reprezentanţi ai bisericilor naţionale olandeze au semnat un acord privind responsabilitatea instituţiilor religioase în combaterea violenţei homofobe şi apărarea drepturilor fundamentale ale tuturor oamenilor, indiferent de orientarea lor sexuală. Conferinţa a fost, aşadar, un prilej perfect pentru o „dare de seamă”. La ceremonia de deschidere, ne-a onorat cu prezenţa –  pe lângă reprezentanta primăriei care a lăudat (pe bună dreptate) atmosfera prietenoasă a oraşului – şi monseniorul Ruud Huysmans, preşedintele Consiliului Bisericilor din Amsterdam. Huysmans, preot catolic şi profesor de drept canonic la Universitatea din Leuven, este el însuşi un personaj neconvenţional. Acum câţiva ani a încheiat un parteneriat civil cu o doamnă, tot teolog, acţiune în urma căreia era să fie caterisit. Totuşi, după o deliberare destul e îndelungată, un tribunal bisericesc a considerat că Ruud Huysmans nu încalcă nicio regulă, pentru că nu locuieşte împreună cu partenera lui. Astfel, părintele îşi poate continua activitatea în cadrul Bisericii Catolice.
O altă prezenţă importantă şi foarte agreabilă a fost doctorul Manoj Kurian, responsabilul cu probleme de sănătate al Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC). Pentru cine nu ştie, CMB/WCC este organizaţia centrală a mişcării ecumenice, din care fac parte 349 de biserici creştine. Evident, acest organism nu este deloc pe placul tradiţionaliştilor care văd în ecumenism lucrarea necuratului, propagarea ereziilor şi disoluţia creştinismului autentic. Interesant de remarcat este faptul că Biserica Romano-Catolică doar colaborează cu CMB, în timp ce Biserica Ortodoxă Română e membră încă din 1961. Heterosexual şi tată de familie, medicul de origine indiană, care se autocaracterizează drept creştin practicant şi membru al Bisericii Ortodoxe Asiriene, a ţinut un discurs emoţionant despre implicarea sa personală şi a comisiei pe care o conduce în lupta contra discriminării persoanelor gay. A repetat de câteva ori convingerea sa de medic creştin că rolul sexualităţii nu se reduce la procreare. E o idee foarte valoroasă, pe care ar trebui să se sprijine orice argumentaţie îndreptată împotriva discursurilor homofobe.
De asemenea, au mai transmis mesaje încurajatoare Ban Ki-Moon, secretarul general al O.N.U., şi Navi Pillay, înalt comisar pentru drepturile omului, din partea aceleiaşi organizaţii. În faţa zecilor de persoane adunate într-o fostă biserică din oraş, devenită sală de conferinţe, au mai vorbit două personalităţi de prin partea locului: un parlamentar european (despre progresele făcute de noile ţări membre ale U.E. în respectarea drepturilor omului) şi un profesor de drept, specializat în…legislaţia privitoare la orientarea sexuală. Acesta din urmă a făcut câteva consideraţii interesante în legătură cu semnificaţiile religioase, juridice şi sexuale ale termenului „orientare”.

Conferinţa în sine a avut un program foarte dens, care începea la 7.30, cu rugăciunea de dimineaţă în biserica reformată aflată la câteva străzi de hostelul unde eram cazaţi, şi continua apoi cu tot felul de workshop-uri, unele mai serioase, altele mai ludice, cum ar fi (din comoditate le redau titlurile în engleză, încredinţată că vor fi înţelese de toată lumea): „Creating Safe Spaces: Theology, Homosexuality and Human Rights”, „The Power of Storytelling in Communities”, „The Roman Catholic Church and the LGBT community”, „Old and Happy?”, „Singing with Queerubim” (cor bisericesc gay din Germania). În penultima zi s-a organizat o slujbă religioasă deschisă publicului, la care au participat cca. 400 de persoane, găzduite de încăpătoarea Oude Lutherse Kerk (vechea biserică luterană).

Slujba a fost oficiată de cei câţiva pastori protestanţi prezenţi la forum, printre care se aflau şi două femei: una din Finlanda şi cealaltă din Germania, alături de monseniorul Huysmans, de care am amintit deja, şi un tânăr preot din Kirghistan (despre care am auzit că face parte de fapt dintr-o grupare „dizidentă”, desprinsă din Biserica Ortodoxă Rusă).
Am avut parte şi de program turistic şi de agrement: plimbare cu vaporaşul pe Amstel şi pe canalele care străbat centrul vechi, cu ghid care ne explica glorioasa istorie maritimă şi comercială a oraşului.
După ce ne-am învârtit vreo oră prin „Veneţia Nordului”, ne-am dumirit de ce unele case sunt mai înguste la bază şi mai late la vârf (nu din nepriceperea arhitecţilor, ci din spiritul de economie al locatarilor, într-un oraş în care pământul e enorm de scump), am lăsat în urmă ambarcaţiunile transformate în locuinţe, pe care le-am putut admira în voie (pe dinafară şi parţial pe dinăuntru, fiindcă stereotipul referitor la olandezul puritan care nu are nimic de ascuns şi, ca atare, nu foloseşte perdele pare să se confirme în unele cazuri), pentru a ieşi în larg, unde trona un colos de navă decorată cu bizare sculpturi colorate – reconstituire modernă a unei vechi corăbii comerciale, mândrie a flotei olandeze – am debarcat în sfârşit lângă  faimosul „Homomonument”. Inaugurat în 1987, monumentul e dedicat, în principal, homosexualilor care au căzut victimă nazismului. Totuşi, prin simbolistica lui bogată, ansamblul – conceput de Karin Daan şi compus din trei triunghiuri echilaterale din granit roz care, la rândul lor, alcătuiesc un alt triunghi mai mare cu vârful orientat spre canal şi prevăzut cu trepte suspendate deasupra apei – trimite la un întreg trecut încărcat de persecuţii şi violenţă. Pe una dintre laturile triunghiului e gravat un vers dintr-o poezie de Jacob Israel de Haan (1881-1924): „Naar vriendschap zulk een mateloos verlangen” (o năzuinţă nesfârşită către prietenie).

                         Parcă aud obiecţiile venite din partea tradiţionaliştilor care nu suportă nici măcar ideea de dialog ecumenic, darmite încercarea de a sprijini pe argumente religioase atitudinea pozitivă faţă de persoanele gay şi transgender. Într-adevăr, lucrurile nu sunt simple deloc şi, fără să intru acum în amănunte, aş vrea să remarc prezenţa covârşitoare la forum a participanţilor proveniţi din mediu protestant. Aceştia sunt, bineînţeles, şi cei mai dezinvolţi în a afirma o conciliere totală între religie şi modernitate, inclusiv în ceea ce priveşte noile concepţii despre sexualitate. Acest lucru nu este tocmai la îndemâna catolicilor şi ortodocşilor hotărâţi să-şi ia propriile tradiţii în serios. Eliberat de „povara” tradiţiei, protestantul e singur cu Sf. Scriptură şi cu propria conştiinţă – situaţie de unde decurge o serie întreagă de avantaje, dar şi de dezavantaje, asupra cărora nu-mi propun să insist acum. În schimb, pentru confesiunile „tradiţionale”, catolicismul şi ortodoxia, adevărul religios este, vorba lui Nae Ionescu, „de natură conciliară” (cf. Roza vânturilor, Buc. 1990, p. 74). Acest lucru înseamnă că învăţătura lui Hristos nu mai poate fi reconstituită doar pe baza Evangheliilor, fără a lua în calcul interpretările patristice. După cum ne putem imagina, acest aspect foarte important complică mult viaţa ortodocşilor şi a catolicilor care, dintr-un motiv sau altul, sunt nevoiţi să se raporteze critic la Tradiţie. Concret şi aplicat la cazul de faţă, scindarea între credinţă şi homosexualitate e aproape ireversibilă. Speranţe vin doar dinspre anumiţi teologi contemporani, cum este Olivier Clement, de exemplu, care – rămânând în ortodoxie – îndrăznesc să critice misoginismul anumitor Părinţi şi să se abată de la viziunea oficială care nu vede în sexualitate decât un instrument de perpetuare a speciei. Astfel de impulsuri venite de la gânditori creştini autentici merită explorate mai în profunzime.
În concluzie, forumul de la Amsterdam a fost un eveniment plăcut, de socializare şi exprimare a solidarităţii comunitare, dar cu puţin câştig teologic. Ceea ce nu înseamnă că printre participanţi nu am remarcat câţiva teologi interesanţi (pe care nu-i enumăr aici, pentru că prefer să scriu mai pe larg despre fiecare cu altă ocazie).

                                                                                                                                    Maria Irod

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: