Gay Opera

            Despre pasiunea nutrită de un număr impresionant de bărbaţi gay pentru muzica de operă s-a scris enorm şi s-a bârfit încă şi mai mult. În special fervoarea cu care aceşti împătimiţi ai genului îşi venerează divele preferate a prilejuit nenumărate comentarii şi speculaţii mai mult sau mai puţin psihanalitice. Dintre încercările relativ recente de analiză a fenomenului aş aminti eseul autobiografic al lui Wayne Koestenbaum, intitulat „Queen’s Throat. Opera, Homosexuality and the Mistery of Desire” şi  apărut în 1993 la New York. Autorul, profesor de literatură engleză la Yale, îşi analizează cu multă fineţe, rafinament cultural şi autoironie obsesia pentru operă şi, în special, pentru anumite dive. De la estetismul şi teatralitatea a la Oscar Wilde ca mărci comune culturii gay şi spectacolului de operă până la complexul de inferioritate al minoritarului, ce se transformă în perfecţionism elitist şi cult al geniului, şi, evident, la imaginea divei ca întruchipare a propriei feminităţi a adoratorului – mai toate explicaţiile posibile sunt conjurate, adoptate, criticate şi abandonate pe rând.
Textul lui Koestenbaum e fermecător tocmai pentru că dovedeşte că despre această realitate evidentă se pot spune multe, dar nu se poate afirma nimic cu certitudine. La fel cum orientarea sexuală în sine poate fi explicată plauzibil prin numeroase teorii, rămânând în fond un mister, şi pasiunea pentru operă a multor bărbaţi gay e un fapt cu multe nuanţe şi ipostaze. Fiecare poate găsi, prin introspecţie, o explicaţie unică, potrivită cu propria biografie; iar fiecare observator extern al fenomenului  poate zâmbi complice atunci când, la o privire mai atentă, descoperă în sala teatrului liric mai mulţi spectatori „speciali” decât s-ar aştepta.
În rest, fapte arhicunoscute vorbesc de la sine. De exemplu, adoraţia de care s-a bucurat Maria Callas din partea a trei mari regizori italieni, toţi gay, e bine documentată: Pier Paolo Pasolini a distribuit-o în rolul Medeei în filmul său cu acelaşi nume, iar între cei doi a existat o prietenie durabilă, Luchino Visconti a regizat numeroase spectacole în care a apărut Maria Callas, iar o anecdotă neconfirmată spune că i-ar fi dăruit chiar o rochie care aparţinuse mamei lui şi pe care nimeni altcineva nu avusese voie s-o atingă. În fine, Franco Zeffirelli a fost un prieten apropiat al divei căreia i-a dedicat în 2002 filmul biografic „Callas For Ever” (cu Fanny Ardant în rolul principal).

Cum stau oare lucrurile în cazul interpreţilor de operă? Există gay celebri şi pe scenă? Surprinzător sau nu, opera pare un domeniu mai conservator decât muzica pop şi există puţine vedete care şi-au făcut publică orientarea gay. O excepţie o constituie Patricia Racette, star al Metropolitan Opera din New York, şi partenera ei, Beth Clayton, tot cântăreaţă, dar mai puţin cunoscută. Din generaţia mai veche doar despre Brigitte Fassbaender (n. 1939) se poate afirma cu certitudine că este lesbiană. Nu întâmplător străluceşte în roluri travesti, cum ar fi Orfeo de Gluck, prinţul Orlofsky din „Liliacul” sau Octavian din „Rosenkavalier” de Richard Strauss.


Pe partea masculină există la fel de puţini artişti dispuşi să-şi declare orientarea gay. Eu nu cunosc decât trei exemple care nu mai sunt printre noi. Tenorul Max Lorenz (1901-1975) a fost un celebru interpret al lui Wagner, agreat de Hitler. Deşi homosexualitatea lui deranja partidul naţional-socialist, calităţile vocale şi protecţia lui Winifred Wagner, nora compozitorului, l-au ferit de persecuţii. Lorenz a fost căsătorit cu o evreică a cărei familie a scăpat de deportare graţie acestei înrudiri prin alianţă. De asemenea, Lorenz şi-a folosit influenţa pentru a salva câţiva prieteni evrei. În acest sens există un documentar interesant (în limba engleză) pe youtube.
Peter Pears (1910-1986) a fost un cunoscut tenor englez şi, în acelaşi timp, iubitul nu mai puţin cunoscutului compozitor Benjamin Britten. Ambii au fost înnobilaţi de regină.
Ivan Rebroff (1931-2008) e pseudonimul lui Hans-Rolf Rippert, un bas-bariton german care s-a profilat la un moment dat pe cântece populare ruseşti şi astfel a devenit cunoscut.
Cât despre compozitorii gay de muzică de operă, aici ar fi mult mai multe de spus, dar rămâne pe altă dată.

M.I

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: