IN MEMORIAM HELGA PANKRATZ

Îmi pare rău că, după o pauză atât de lungă, în care am neglijat acest blog, revin cu o veste tristă.

Acum aproape 5 ani (fugit irreparabile tempus! Iata cum suntem obilgați să conștientizăm acest lucru…), mai exact pe 6 februarie 2009, scriam tot aici, la rubrica „Personalități gay” un mic text dedicat scriitoarei austriece Helga Pankratz, care împlinea atunci 50 de ani.

Luni, 27 ianuarie, într-un spital din Viena, Helga a murit după o luptă de aproape doi ani cu o boală cumplită. A plecat din lumea aceasta la fel cum a trăit: demnă, discretă, încurajându-i pe cei din jur.

Mișcarea feministă austriacă, HOSIWien – cea mai veche organizație gay din Austria – ,dar și cultura austriacă în ansamblul ei, suferă prin moartea scriitoarei și omului de cultură Helga Pankratz o pierdere semnificativă.

Dacă ar fi să cuprind esența personalității acestei femei  într-un singur cuvânt, acela ar fi altruism. Sună un pic prețios și mă simt datoare să-mi justific alegerea. Paradoxal, Helga și-a dedicat viața binelui comun, orientându-se în permanență spre scopuri colective. E un paradox, pentru că a reușit totuși să construiască în același timp și o operă literară, scriind cu o prolificitate de invidiat. Or, după cum se știe, această activitate reclamă solitudine și este, în mod firesc, ego-centrică. 

Încă de foarte tânără, Helga Pankratz și-a legat destinul de HOSIWIen, organizație pe care a condus-o timp de mai mulți ani. De asemenea, a investit multă energie în consolidarea grupului de femei din cadrul asociației, „crescând”, dacă se poate spune așa, mai multe generații de feministe austriece.

Activitatea ei publicistică a fost deosebit de vastă, Helga scriind timp de ani de zile editoriale pentru LambdaNachrichten (cea mai bună revistă gay din Austria, publicație cu un nivel cultural ridicat) și pentru an.schläge, prestigioasă revistă de studii feministe. În ultimii ani de viață s-a implicat tot mai mult în activitățile inițiate de DialektArchiv (fundația austriacă pentru studierea și cultivarea dialectelor)– fiind ea însăși autoare de versuri în dialectul din Austria Inferioară.

În 2011, în orașul ei natal, Wiener Neustadt, i s-a acordat Premiul Cultural pentru întreaga activitate.

O cunosc pe Helga Pankratz din 2002 și niciodată nu am vazut-o nervoasă sau copleșită de prea multă muncă. Pur și simplu iubea oamenii și credea în ceea ce făcea, iar aceste două lucruri fundamentale îi dădeau forța de a se avânta mereu în noi și noi proiecte. O singură dată mi-a spus că și-ar fi dorit să aibă mai mult timp pentru scris, mărturisindu-mi că ar fi vrut să finalizeze un roman început demult și abandonat în sertar. Totuși n-am impresia că a regretat vreodată cursul pe care l-a luat viața ei. În ochi i se citea satisfacția vie pe care o trăia la fiecare succes al organizațiilor în care era implicată sau al persoanelor pe care le îndruma. Acest fel al ei de a fi, permanent deschis către celălalt, a făcut-o să se intereseze până în ultima clipă de soarta prietenilor și cunoștințelor – de aspirațiile și de planurile lor – și să se bucure de orice reușită a lor.

Am văzut-o ultima dată iarna trecută, după un drum anevoios până la Hochegg, în creierii munților, unde era internată de mai mult timp. În ciuda amenajărilor moderne, sanatoriul pentru bolnavi de plămâni are ceva din atmosfera morbidă bine cunoscută din Muntele vrăjit.  Helga era într-o formă de necrezut pentru cineva care nu mai avea decât o jumătate de plămân funcțional. Ne-am plimbat mai multe ore prin pădure, ea s-a urcat într-un copac și a vrut să-i fac o poză. Era ca întotdeauna, pusă pe șotii, adolescentină în sensul frumos al cuvântului, serioasă atunci când era cazul. Ca dar mi-a cerut să-i aduc ultimele mele publicații și să-i povestesc noutăți despre România. O interesau transformările politice din Europa de Est și voia să se informeze de la sursă.  De altfel, întreaga ei viață a fost o luptă cu ideile preconcepute și cu „adevărurile” trâmbițate fără a fi verificate. În acest efort de nu-și lăsa orizontul îngustat de ideologie, cea mai eficientă armă a ei a fost umorul, ce lua adesea forma auto-ironiei.

–          Helga iubea limbile romanice. A învățat singură spaniola pentru că îl iubea pe Lorca. În anul în care am cunoscut-o eu, tocmai lua lecții de limba română de la o tânără de care se îndrăgostise.

–          Helga știa să danseze ca nimeni alta. De la ea am învățat pașii de vals vienez.

–          Helga scria texte melancolice-sarcastice-brizante, în buna tradiție a cabaretului politic german și a tragicomediei austriece.  

–          Helga își cultiva grădina cu pasiunea și rafinamentul cu care își alegea cuvintele.

 

Pentru ea, gândul că neputința fizică sau spirituală o va împiedica la un moment dat să scrie era echivalent cu propria extincție.

Helga a trăit până la capăt.

 

M.I.

 

One Response

  1. Mulțumim pentru cuvantele frumoase! Helga Pankratz era o persoana speciala pentru noi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: