Despre Accept

Nu stiu voi, dar eu sunt foarte nemultumita de Asociatia Accept si de felul cum alege sa abordeze problemele comunitatii lgbt. In afara de intruniri semi-deschise intre membrii out, cateva proiectii de film si un mars o data pe an, nu face nimic substantial si vizibil. Asociatia aceasta inghite fonduri europene, fara sa faca nimic cu bataie lunga, planificat si gandit pentru a schimba in profunzime mentalitatea romanilor.
Am indraznit sa le scriu acest lucru pe facebook, precizand ca au “o atitudine usor autista”. Reactia? M-au banat, pe motiv ca am jignit persoanele cu dizabilitati! Nu au adaugat nimic altceva, au ignorat complet criticile, ceea ce imi spune multe despre felul cum asociatia se implica realmente in viata comunitatii lgbt.
Le-am scris apoi urmatorul mesaj:
„Daca eu sunt de acord sa nu fac referiri la persoane cu dizabilitati (desi, repet, este o conotatie inofensiva, pe care o gasiti inclusiv in Romania literara) voi sunteti de acord sa recunoasteti ca nu faceti mai nimic concludent si vizibil pentru comunitatea lgbt? In afara de intruniri intre voi, cei out, in afara de niste vizionari de filme si cateva afise postate pe la universitate…unde sunt adevaratele actiuni ptr schimbarea mentalitatii? Unde sunt dezbaterile publice? Unde sunt luarile voastre de pozitie cand la wowbizz se vorbeste despre “Elena Udrea printre lesbiene si sobolani” si nu o data, ci doua seri la rand. Atunci nu v-a mai deranjat discriminarea? Am scris si pe facebook-ul vostru. Credeti ca m-a bagat cineva in seama? I-a pasat cuiva? Eu am mari dubii referitor la motivatia si implicarea reala a asociatiei voastre.”
Reactia? Inexistenta. Pe facebook-ul lor nu veti gasi decat comentarii elogioase  si orice alta critica este sistematic demontata. Cuvantul „autist” nu are conotatii negative, poate fi gasit in diverse contexte , inclusiv pe hotnews. ro, Observator cultural sau Romania literara. Si, bun, nu esti de acord cu acest cuvant, dar de ce nu raspunzi criticilor? De ce, cand un membru al comunitatii lgbt isi exprima niste nemultumiri, te faci ca ploua? De ce absolut niciun raspuns referitor la ceea ce am scris, ca este prea putin vizibila si ca nu initiaza dezbateri la nivel public?
Voi va simtiti reprezentati de aceasta asociatie?

 

Stire de ultima ora: Irlanda a votat masiv in favoarea casatoriilor gay. La noi…bate vantul…

Semnati petitia pentru parteneriat civil!

Pentru drepturi firesti. Va ia doar un minut!

 

http://www.petitieonline.com/vrem_parteneriat_civil_in_romania

 

 

Cateva nelamuriri

  • Aud deseori exprimata intr-o forma sau alta aceasta teama: homosexualii vor sa faca prozeliti, adica vor sa extinda “boala” lor, sa-i contamineze si pe ceilalti. Intreb in mod logic: care dintre voi, cei care sustineti aceasta idee, veti putea deveni vreodata homosexuali? Caruia dintre voi ii este teama ca va fi intr-o zi homosexual? Fiindca daca spuneti “eu nu”, “eu nu” atunci nu stiu despre ce prozelitism vorbiti…nu sunteti siguri de propria heterosexualitate?
  • Se invoca episodul Sodoma si Gomora din Biblie.  Voi posta aici fragmentul din Biblie si voi ruga homofobii sa-mi spuna clar unde gasim homosexualitatea. Iata ce spune Iezechiel 16:49-50: “Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, şi ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea şi trândăvia; iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au sprijinit.

50. Ele s-au mândrit şi au făcut urâciune înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, cum ai văzut.

Cei doi Ingeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot sedea la poarta Sodomei. Si vazandu-I, Lot s-a sculat inaintea Lor si s-a plecat cu fata pana la pamant

2. Si a zis: “Stapanii mei, abateti-va pe la casa slugii Voastre, ca sa ramaneti acolo; spalati-Va picioarele, iar dimineata, sculandu-Va, Va veti duce in drumul Vostru”. Ei insa au zis: “Nu, ci vom ramane in ulita”.

3. Iar el I-a rugat staruitor si S-au abatut la el si au intrat in casa lui. Atunci el Le-a gatit mancare, Le-a copt azime si au mancat.

4. Dar mai inainte de a Se culca Ei, sodomenii, locuitorii cetatii Sodoma, tot poporul din toate marginile; de la tanar pana la batran, au inconjurat casa,

5. Si au chemat afara pe Lot si au zis catre el: “Unde sunt Oamenii, Care au intrat sa maie la tine? Scoate-I ca sa-I cunoastem!”

6. Si a iesit Lot la ei dinaintea usii si, inchizand usa dupa dansul,

7. A zis catre ei: “Nu, fratii mei, sa nu faceti nici un rau.

8. Am eu doua fete, care n-au cunoscut inca barbat; mai degraba vi le scot pe acelea, sa faceti cu ele ce veti vrea, numai Oamenilor acelora sa nu le faceti nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperisul casei mele!”

9. Iar ei au zis catre el: “Pleaca de aici! Esti un venetic si acum faci pe judecatorul? Mai rau decat Acelora iti vom face!” Si repezindu-se spre Lot, se apropiara sa sparga usa.

10. Atunci Oamenii aceia, care gazduiau in casa lui Lot, intinzandu-Si mainile, au tras pe Lot in casa la Ei si au incuiat usa;

11. Iar pe oamenii, care erau la usa casei, i-au lovit cu orbire de la mic pana la mare, incat in zadar se chinuiau sa gaseasca usa.

12. Apoi au zis cei doi Oameni catre Lot: “Ai tu pe cineva din ai tai aici? De ai fii, sau fiice, sau gineri, sau pe oricine altul in cetate, scoate-i din locul acesta,

13. Ca Noi avem sa pierdem locul acesta, pentru ca strigarea impotriva lor s-a suit inaintea Domnului si Domnul Ne-a trimis sa-l pierdem”.

14. Atunci a iesit Lot si a grait cu ginerii sai, care luasera pe fetele lui, si le-a zis: “Sculati-va si iesiti din locul acesta, ca va sa piarda Domnul cetatea”. Ginerilor insa li s-a parut ca el glumeste.

15. Iar in revarsatul zorilor grabeau ingerii pe Lot, zicand: “Scoala, ia-ti femeia si pe cele doua fete ale tale, pe care le ai, si iesi, ca sa nu pieri si tu pentru nedreptatile cetatii!”

16. Dar fiindca el zabovea, ingerii, din mila Domnului catre el, l-au apucat de mana pe el si pe femeia lui si pe cele doua fete ale lui

17. Si, scotandu-l afara, unul din Ei a zis: “Mantuieste-ti sufletul tau! Sa nu te uiti inapoi, nici sa te opresti in camp, ci fugi in munte, ca sa nu pieri cu ei!

18. Iar Lot a zis catre Dansii: “Nu, Stapane!

19. Iata sluga Ta a aflat bunavointa inaintea Ta si Tu ai facut mila mare cu mine, mantuindu-mi viata; dar nu voi putea sa fug pana in munte, ca sa nu ma ajunga primejdia si sa nu mor.

20. Iata cetatea aceasta este mai aproape; sa fug acolo si sa ma izbavesc. Ea e mica si-mi voi scapa acolo viata prin Tine!”

21. Si i-a zis ingerul: “Iata, iti cinstesc fata si-ti implinesc acest cuvant, sa nu pierd cetatea despre care graiesti.

22. Grabeste dar si fugi acolo; ca nu pot sa fac nimic pana nu vei ajunge tu acolo!” De aceea s-a si numit cetatea aceea Toar.

23. Cand s-a ridicat soarele deasupra pamantului, a intrat Lot in Toar.

24. Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma si Gomora ploaie de pucioasa si foc din cer de la Domnul

25. Si a stricat cetatile acestea, toate imprejurimile lor, pe toti locuitorii cetatilor si toate plantele tinutului aceluia.

Eu nu vad in acest fragment un cuplu de homosexuali, doi oameni care se iubesc. Eu citesc despre viol, desfrau si lipsa de ospitalitate.

  • Mi se aduce tot timpul argumentul cuplului edenic Adam si Eva, precizandu-se ca Dumnezeu nu a creat pe Adam cu alt Adam si invers. Aparent argumentul este logic.  Dar eu nu sunt Eva! Eu sunt persoana nascuta in Romania, in secolul al XXI-lea, si nu cred ca as avea ceva in comun cu aceasta Eva. Nu cred ca am avea despre ce sa vorbim la o cafea, de exemplu, si nu cred ca aspiratiile sau nevoile mele sunt aceleasi cu ale ei. Daca Dumnezeu si-a dorit o Eva intr-un anume fel, de ce are nevoie de miliarde de alte Eve, copii dupa model, fiinte in serie? Asta in primul rand. In al doilea rand, cum explicam persoanelor de culoare, de exemplu, ca Eva era alba? Sau chinezoiacei cum ii spunem ca Eva nu avea ochii oblici si pielea galbena? Mergand pe aceeasi linie, credeti ca daca Dumnezeu ar fi vrut sa fie o Eva cu ochii oblici si pielea galbena, n-ar fi creat-o de la inceput?
  • Nicaieri Iisus nu vorbeste despre homosexualitate. Credeti ca, daca ar fi fost esential, nu ar fi facut-o? Iisus vorbeste, in schimb, de trei categorii de fameni: Sunt fameni care s-au nascut asa din pantecele mamei lor, unii sunt fameni pe care oamenii i-au facut astfel, iar altii sunt fameni, care s-au facut fameni pe ei insisi, pentru Imparatia cerurilor. (Evanghelie dupa Matei, cap.19 , versetul 12). Daca multi heterosexuali interpreteaza dupa bunul plac episodul Sodomei, sustinand ca cetatea este distrusa din cauza homosexualitatii, de ce nu pot si eu sa interpretez (chiar mai aproape de adevar decat ei) acest pasaj ca facand referire la homosexualii care se nasc asa si, implicit, nu pot procrea?
  •  De ce majoritatea celor care sustin, mai mult sau mai putin, cauzele minoritatilor sexuale, simt nevoia sa-si inceapa discursul cu :”Eu sunt heterosexual, imi plac femeile, dar…?” Ce teama ii domina? De ce nu sunt siguri de propria heterosexualitate? De ce simt nevoia sa precizeze un aspect asupra carora nu au fost in prealabil chestionati?
  • De ce simt heterosexualii ca in preajma unui homosexual sunt in pericol, sub asediu? Nu am auzit pana acum in Romania de vreun caz de viol al unui homosexual asupra unui heterosexual. Nu am auzit nici macar de vreun caz de hartuire sexuala. In schimb, aud si vad zilnic femei violate si hartuite de barbati. Prin urmare, daca homosexualul nu este realmente un pericol, heterosexualii se tem de…ei insisi? Furia si teama lor ascund cumva o sexualitate reprimata? Sunt fortati sa se priveasca mai adanc prin contactul cu un homosexual? Revin ganduri sau tendinte pastrate undeva, in inconstient? Tin sa le atrag atentia heterosexualilor ca homosexualii si lesbienele se orienteaza tot catre homosexuali si lesbiene, asa cum heterosexualii isi cauta perechea printre ei. Ca sunt exceptii…este adevarat, dar nu exceptia devine reper in aceasta chestiune
  • Aud argumente abs0lut penibile. Daca homosexualii vor avea drepturi, de ce nu vom proceda la fel cu zoofilii sau cu pedofilii sau  chiar cu criminalii? Nu stiu vreo tara din Europa, oricat de liberala ar fi, sa fi legalizat aceste orientari, ceea ce inseamna ca exista o limita a libertatii si a drepturilor chiar si pentru o tara ca Olanda. Ca sunt grupuri de cateva persoane care cer, in numele libertatii de exprimare, legalizarea pedofiliei, este cu totul altceva. La nivel oficial, sau la nivelul majoritatii populatiei, nu s-a pus problema de asa ceva si nici nu va fi cazul vreodata. In al doilea rand, in ceea ce-i priveste pe homosexuali, vorbim despre drepturi fundamentale, atat timp cat prin ele nu atentez la libertatea celuilalt. Libertatea de a ucide nu este un drept fundamental si omuciderea nu este o tendinta universal valabila.  Comparatia cu un criminal este aberanta. In schimb, nevoile afective, sexuale, emotionale sunt fundamentale si sunt drepturi ale omului de oriunde si de oricand. Cineva ar putea obiecta, spunand ca si ciobanul care se culca cu o oaie are nevoi sexuale si emotionale. Da, dar sunt incalcate drepturile sexuale si emotionale ale oii! Oaia nu a fost intrebata daca vrea si daca se simte fericita si implinita in relatia cu ciobanul. Asa cum un copil de 10 ani sa spunem, nu are discernamantul necesar pentru a intelege care sunt nevoile lui.  In schimb, doi homosexuali maturi isi satisfac reciproc nevoile fundamentale (repet, fundamentale ale omului), fara sa lezeze pe nimeni.

URA CA LIPSĂ DE STIL

       După cum au relatat mai multe canale de ştiri, saptămâna trecută au avut loc nişte incidente care au împiedicat o proiecţie de film la Noul Cinematograf al Regizorului Român. N-am fost de faţă, astfel încât s-ar putea găsi destui care să-mi conteste dreptul la acest scurt comentariu. Mă bazez însă pe relatările unui bun prieten care a fost acolo şi în a cărui sinceritate am mare încredere. Şi, bineînţeles, în epoca în care trăim, tehnologia ne pune cu promptitudine la dispoziţie dovezile incontestabile: a se urmări filmuleţele de pe youtube.
N-aş fi dat atenţie acestui incident care nu pare a se deosebi cu mult de acţiunile huliganice anuale ale Noii Drepte, intitulate solemn şi ipocrit „Marş pentru normalitate”. Ba chiar s-ar putea spune că, prin comparaţie, evenimentul de miercurea trecută a fost mai paşnic. Un fel de flash mob pro-valori „tradiţionale”. (Aici ar fi de discutat acest termen „tradiţional” folosit cu insistenţă şi în cele mai nepotrivite contexte de organizaţii şi persoane animate de o ură iraţională împotriva homosexualilor, pe care, în mod nejustificat, îi asociază cu modernitatea şi, bineînţeles, cu sfidarea „Tradiţiei”. Închid totuşi această paranteză care riscă să ia proporţii greu de aproximat, întrucât mi-am propus doar un comentariu foarte scurt şi punctual.).
Faptele sunt cunoscute: Un grup de cetăţeni care aparent veniseră să vadă un film se ridică brusc în picioare înaintea începerii proiecţiei şi încep să strige „Huo”, să cânte „Deşteaptă-te, române!” şi „Miluieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta”, toate cam în acelaşi timp sau, în orice caz, într-o succesiune foarte rapidă. În afară de această oarecum ilogică şi aş spune chiar blasfemiatoare asociere de huiduială de pe stadion, imn naţional şi cântare bisericească, mi-au reţinut atenţia două mesaje: „Moarte homosexualilor!” şi „Afară cu voi, nu sunteţi români!”. În traducere: ura manifestanţilor faţă de un grup de oameni (în cazul de faţă al homosexualilor) este maximă şi frizează patologicul, pentru că pune problema extincţiei „duşmanului”. Mai mult de atât nu se poate, în materie de violenţă verbală. O alternativă mai „soft” la exterminare ar fi deportarea.  Cei care practică apropierea până la contopire totală a identităţii religioase (creştin ortodox) cu cea naţională (român) – asociere nefastă, din păcate cu lungă tradiţie în ortodoxie şi  nu doar în cea românească – îi expulzează simbolic pe homosexuali din comunitatea român-ortodoxă. Carevasăzică, un homosexual, chiar dacă are ascendenţă pur românească până la a nu ştiu câta generaţie şi neam de neamul lui nu a fost altceva decât creştin ortodox practicant, mai mult, chiar dacă el/ea însuşi/însăşi îşi asumă identitatea naţională şi credinţa ortodoxă, ei bine, o astfel de persoană NU ARE VOIE să fie român şi ortodox.
Bun. Cunoaştem toate astea. De ce repet lucruri ştiute? Ca să creez contextul şocului foarte neplăcut pe care l-am avut citind comentariul lui Radu Preda din ziarul „Adevărul” de ieri (27 februarie 2013), intitulat „Perverşii”. Domnul Preda consideră intenţia asociaţiei Accept de a lega „Luna culturii LGBT” de Muzeul Ţăranului Român o provocare perversă şi o încadrează în seria de acţiuni pe care le vede drept un „asalt antireligios” (aici intră, de exemplu, reproşurile adresate chiar de unii editorialişti ai cotidianului „Adevărul” Patriarhiei în chestiunea administrării banilor sau opoziţia unei anumite părţi a societăţii civile la adresa arborării însemnelor religioase în şcoli). Distinsul teolog – şi nu-l numesc astfel în mod ironic, ci cu o (fostă) admiraţie reală pentru cultura lui teologică şi pentru luările de poziţie de bun simţ în numeroase chestiuni, dar mai ales cu o tristeţe pe care o încerc atunci când mă dezamăgeşte cineva de la care aşteptam cu totul altceva – aşadar, distinsul intelectual creştin Radu Preda e liber să creadă ce vrea. Că NCRR nu este o instituţie subordonată Bisericii şi nici nu trebuie să aibă o orientare ideologică e evident. Că MŢR e o instituţie de cultură în care au mai avut loc numeroase manifestări care nu au neapărat legătură cu „valorile tradiţionale” atribuite, printr-o proiecţie romantico-sămănătoristă, „satului românesc” e un fapt cunoscut. De asemenea, cred că nici o persoană echilibrată nu ar vedea în proiectarea la NCRR a unei comedioare nevinovate ca „The kids are allright” o „provocare perversă”.  Am văzut acest film acum doi ani într-un cinematograf de artă din Graz, într-o zi obişnuită, nu în cadrul vreunei „provocări perverse”, într-o atmosferă de paşnică plictiseală.
Ce m-a şocat de fapt este caracterizarea pe care Radu Preda o face contra-manifestanţilor. Acţiunea lor i se pare că suferă de „lipsă de stil”, dar o scuză, fiindcă, nu-i aşa?, când te mobilizezi pentru o cauză dreaptă şi ai de-a face cu nişte „provocatori perverşi”, e normal să dai dovadă de „un plus de violenţă verbală”. Aici e momentul să ne reamintim mesajul „Moarte homosexualilor!”. Pentru distinsul intelectual creştin, să doreşti moartea cuiva e o „lipsă de stil”. Foarte interesantă perspectivă etică. De asemenea, pentru un om învăţat cu subtilităţile limbajului şi, mai mult, pentru un teolog care ar trebui să aprecieze cel mai bine valoarea CUVÂNTULUI, dincolo de dimensiunea pur comunicaţională, violenţa verbală e un derapaj scuzabil atunci când te enervezi. Mda, am rămas fără cuvinte, într-adevăr… Cam atât aveam de spus.

Maria Irod

Din blogosfera romaneasca…

…am cules urmatorul interviu (fictiv, real? nu-mi dau seama)ludic si incitant: http://sexreader.wordpress.com/2012/03/21/am-capturat-o-lesbiana-minora/
Vorba unui comentator, ar fi interesant sa raspunda mai multe lesbiene la aceste intrebari…

Despre corectitudinea politica in Romania

DESPRE CORECTITUDINEA POLITICĂ ÎN ROMÂNIA

 

De ceva vreme încoace, o organizaţie intitulată „Alianţa familiilor din România” se preocupă foarte insistent de chestiunea libertăţii de conştiinţă şi de ceea ce reprezentanţii ei consideră a fi reversul libertăţii (şi deci sursa tuturor relelor) – corectitudinea politică. In scopul promovării propriilor concepţii, „Alianţa” a iniţiat şi o petiţie online: „Declaraţia de la Timişoara – apel la conştiinţa creştină”. Textul declaraţiei precum şi alte luări de poziţie ale asociaţiei sunt publice (www.alianta-familiilor.ro) şi – dacă facem abstracţie de frecventele şi supărătoarele greşeli de limba română – cât se poate de clare, aşa că n-o să insist asupra lor. Ideea de bază e că trăim într-o societate degradată şi imorală, inacceptabil de permisivă,  în care valorile tradiţionale se duc de râpă, în timp ce bravi activişti ai drepturilor omului ne bagă pe gât tot felul de porcării, cum ar fi: legislaţia anti-discriminare, laicitatea statului şi nesuferita aia de corectitudine politică din cauza căreia nu mai ai voie să înjuri în public pe oricine ţi se pune pata.     

Cam au dreptate oamenii ăştia…Într-adevăr, avem norocul (unii care nu-şi cunosc interesul ar spune „ghinionul”) să trăim într-o democraţie liberală. Ce înseamnă asta? Suntem prinşi în lumea asta materială, căzută, plină de păcate, şi suntem liberi s-o respingem, s-o criticăm, să fim gnostici anticosmici sau pur şi simplu creştini practicanţi, să facem asceză, să ne retragem în propria interioritate sau în vârf de munte. La fel de liberi suntem să ne aruncăm cu bucurie în vâltoarea consumismului, să alergăm după toate tâmpeniile cărora li se face reclamă şi să devenim nişte roboţi perfecţi, angajaţi-model ai marilor companii. Între cele două variante există o infinitate de nuanţe şi căi individuale. În concluzie: ce distinge o democraţie liberală de o dictatură prosperă economic? Tocmai respectul faţă de acel factor specific uman şi indispensabil confortului psihic, pe care Fukuyama alege să-l numească, cu un termen împrumutat din Republica lui Platon: thymos. Statul liberal se străduieşte – pe cât poate, că doar nu e Dumnezeu – să garanteze fiecărui cetăţean thymos-ul propriu: adică satisfacerea nevoii de a fi recunoscut şi respectat aşa cum este, o nevoie ce transcende necesităţile pur biologice. Cu alte cuvinte, forma noastră de organizare statală e individualistă, fiindcă pune mai presus de orice colectiv amorf sau abstracţiune morală individul concret, cu nevoia lui de împlinire personală, adică de „individuaţie”, ca să folosesc un termen jungian. Foarte frumos. Numai că, slavă Domnului, indivizii concreţi sunt cât se poate de diferiţi, situaţie din care se poate isca foarte uşor un conflict de interese. Drept pentru care – şi aici o să-l citez pe Mircea Cărtărescu, fiindcă exprimă ideea foarte sintetic – : „Statul liberal transcende toate modalităţile thymotice iraţionale – naţionalismul, rasismul etc. – , acordând deplină recunoaştere individului ca fiinţă umană. E singurul mod posibil în care thymos-ul tuturor cetăţenilor este satisfăcut în mod raţional.” (M. C., Postmodernismul românesc, Humanitas, 1999, p. 54).

Hai să vedem acum ce vor cetăţenii de la „Alianţa familiilor”, pe care i-am evocat mai sus. Păi vor şi ei să-şi satisfacă thymos-ul propriu. Oamenii cred că unicul scop al sexualităţii e reproducerea, sunt convinşi că homosexualitatea e un stil de viaţă liber ales pe care-l poţi schimba oricând, aşa cum îţi schimbi cămaşa, rolurile de gen exprimă, după părerea lor, voinţa divină, iar avortul e o crimă (aici cam au dreptate, dar nu despre asta mi-am propus să scriu în articolul de faţă). E normal să-şi vadă valorile ameninţate – sunt atâţia oameni care nu le împărtăşesc opiniile – şi să ia poziţie. Dacă se mulţumeau doar cu site-ul şi cu petiţiile nici nu-mi pierdeam timpul să scriu despre ei. Am înţeles de mult că fiecare e liber să susţină orice aberaţie, dacă asta îl face fericit. Singura condiţie care se pune e să nu îngrădească libertatea altuia de a-şi susţine propria aberaţie. Însă oamenii noştri au pretenţia să influenţeze justiţia, şi aici intervine marea problemă. Printre succesele lor recente se numără, după cum aflăm de pe site, promulgarea în 2009 a noului Cod Civil, care defineşte căsătoria drept uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, împiedicând astfel introducerea parteneriatelor civile pentru persoanele de acelaşi sex. Mai grav decât asta e faptul că „aliaţii” pro-familie fac lobby insistent împotriva legislaţiei anti-discriminare. Cu alte cuvinte, lor li se pare „moral” ca un angajator să dea afară pe cineva sau să refuze cuiva angajarea doar pe motiv că persoana respectivă e gay. La fel de „moral” li se pare ca un psiholog să refuze consilierea cuplurilor homosexuale. Mai lipseau din seria de exemple dentistul care refuză să scoată dinţii homosexualilor sau gunoierul „creştin” care nu vrea să golească tomberonul din faţa casei unui cuplu gay.

De fapt, despre cum văd cei de la „Alianţa familiilor” libertatea de conştiinţă ne lămurim din textul „Declaraţiei de la Timişoara”. Textul începe cu o distincţie defectuoasă între „libertăţi” şi „drepturi” (am văzut că limba română nu e punctul forte al stimabililor cetăţeni). Cică libertăţile ar avea caracter „istoric”, adică „există de secole şi sunt ancorate în conştiinţa colectivă a umanităţii”. În schimb, drepturile sunt doar nişte pretenţii (se înţelege, nefondate) ale unor grupuri de indivizi. Păi „caracter istoric” înseamnă exact contrariul. Tot ce e „istoric” e supus timpului şi schimbării, deci perisabil, nu universal şi etern valabil. În fine, astea sunt subtilităţi. Democraţia liberală se bazează pe garantarea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului. Evident că, pe lângă drepturi, omul mai are şi obligaţii. Ajungem şi la asta imediat.

„Alianţa familiilor” se declară foarte îngrijorată de loviturile „devastatoare” primite de libertatea de conştiinţă în lumea civilizată (niciun exemplu din Iran sau din alte dictaturi, mai mult sau mai puţin luminate). Nişte pastori care au predicat împotriva homosexualităţii au fost amendaţi sau chiar arestaţi, funcţionarilor publici din Marea Britanie care refuză să căsătorească un cuplu homosexual li se desface contractul de muncă, proprietarii unui motel plătesc amendă fiindcă n-au vrut să cazeze un cuplu gay, iar patronii unui studio de fotografie riscă să-şi piardă licenţa de funcţionare pentru că şi-au refuzat serviciile unui cuplu de femei etc etc. Cluburile universitare americane sunt obligate să primească membri gay, iar o studentă care şi-a exprimat în public opinii homofobe e „supusă” (de parcă ar fi supusă la cazne!) unui program educativ din care să poată afla mai multe informaţii despre homosexualitate. Cu ce avem de-a face în mai toate aceste cazuri? Cu nişte clienţi nemulţumiţi care se plâng la „protecţia consumatorului” şi cu nişte prestatori de servicii care nu-şi fac datoria. Se poate argumenta că patronii fac ce vor pe proprietatea lor şi îşi „rezervă dreptul de a selecta clientela”. Nu-i chiar aşa. Eşti liber să înfiinţezi clubul celor care se îmbracă în galben şi să restricţionezi accesul celor care se îmbracă altfel. De asemenea, ca patron de restaurant, să zicem, eşti liber să-i dai afară pe scandalagii. Dar nu eşti liber să respingi un client care n-a deranjat pe nimeni altcineva doar pe motiv că îţi lezează ţie principiile morale. Principii care nu sunt afişate pe uşa motelului sau a studioului foto şi care, la rândul lor, vin în contradicţie cu legea de funcţionare a localurilor publice. Păi nu-ţi deschizi motel dacă n-ai de gând să-ţi serveşti cum se cuvine toţi clienţii. Mai lipsea patronul care să nu lase femeile să intre singure în cârciumă, fiindcă e „imoral”, sau care să-i dea afară pe cei care vorbesc altă limbă, sau pe ţigani, că tot îi „iubeşte” toată lumea…Cât despre funcţionarii de la primărie, ăştia chiar meritau concediaţi. Pur şi simplu pentru că nu respectă legea. Statul britanic acordă dreptul la parteneriat persoanelor de acelaşi sex, iar respectivii funcţionari – al căror rol e să aplice legea – refuză să-şi facă datoria. Deci nu-şi respectă obligaţiile de serviciu, în virtutea unui presupus „drept” la liberă opinie. Aici se cuvine să ne amintim de Kant şi de textul lui „Was ist Aufklärung?“ („Ce sunt Luminile?). El face distincţia între uzul public şi uzul privat al raţiunii. Omul îşi asumă, în general, două roluri: unul social, de membru al unei comunităţi, angajat al unei firme, companii etc. şi altul de fiinţă gânditoare autonomă, liberă să critice aspectele care i se par negative în societate, inclusiv în sânul propriei comunităţi. Uzul privat al raţiunii se referă la prima situaţie, în care, de exemplu, un angajat e obligat să respecte principiile instituţiei în slujba căreia se află, să facă, deci, ce scrie în „fişa postului”. Uz public de propria raţiune poate să facă acelaşi individ în calitatea sa de fiinţă liberă şi gânditoare, exprimându-şi, de exemplu, într-un articol sau într-o dezbatere publică dezacordul cu regulile societăţii sau chiar ale propriei instituţii. Aplicat la cazul nostru: funcţionarii britanici homofobi n-au decât să-şi facă un blog pe care să critice căsătoria gay, dar atâta vreme cât îşi iau salariul de la primărie trebuie să oficieze uniuni între persoane de acelaşi sex. Dacă nu le place, să-şi dea demisia, nu să aştepte să fie daţi afară.

Modelul lui Kant a fost criticat, mai ales după cel de-al doilea război mondial, când criminalii nazişti s-au folost de el, argumentând că şi-au făcut doar datoria. Totuşi, el rămâne un model realist. Nu facem doar ceea ce ne place pe lumea asta. Educaţia însăşi e o sumă de constrângeri. Traiul în comun presupune şi drepturi, dar şi obligaţii. O obligaţie fundamentală ar fi să-ţi respecţi semenii şi să eviţi să-i jigneşti şi să-i „discriminezi” în baza unor principii „thymotice iraţionale”. Altă obligaţie la fel de importantă e să-ţi faci datoria la locul de muncă, să oferi serviciile pe care le promiţi tuturor clienţilor, indiferent că-ţi plac sau nu. Iar când fişa postului îţi cere să faci lucruri cu adevărat incompatibile cu propria conştiinţă – cum ar fi să ucizi, în cazul unui război (e, de altfel, şi primul exemplu pe care îl dă „Alianţa familiilor”) –  îţi rămâne demisia. O soluţie elegantă, dar, evident, cu neplăcute consecinţe financiare în societatea noastră coruptă şi perversă. În alte societăţi, nedemocratice, dar bazate pe înalte „valori” morale, oamenii îşi mai riscau şi viaţa ca să nu fie siliţi să-şi calce pe conştiinţă. Din fericire, nu mai trăim astfel de vremuri.

Şi până la urmă la ce bun corectitudine politică în România? E limpede că avem nevoie de un cod al bunelor maniere. Nu stăm prea bine la acest capitol. De la faimosul apelativ „ţigancă împuţită” până la dejecţiile din presă, avem tot felul de scăpări în domeniul respectului faţă de cei care nu sunt ca noi. Nu ne strică ceva reguli de bună cuviinţă. Corectitudinea politică asta e, de fapt, un set de reguli, nu o „poliţie a gândirii”, cum pretind unii. Evident, regulile nu sunt întotdeauna acceptate de bună voie, aşa că uneori se impun sancţiuni. După cum spuneam, n-avem doar drepturi, ci şi obligaţii. Curios şi amuzant mi se pare faptul că tocmai cei care ar trebui să fie recunoscători corectitudinii politice, cum sunt membrii „Alianţei familiilor”, ţipă cel mai tare împotriva ei. La urma urmei, fără respect faţă de alteritate, ei n-ar putea să se manifeste atât de liber, fiindcă ar risca să fie reduşi la tăcere de un grup majoritar (să zicem al intelectualilor de stânga) care nu le împărtăşeşte vederile. Numai că democraţia nu înseamnă dictatura majorităţii, cum cred unii. Toţi au dreptul la opinie, bineînţeles atâta vreme cât nu îngrădesc libertatea altora.

Şi fiindcă trăim în societatea asta postmodernă, permisivă şi păcătoasă, va veni şi anul viitor şi vom asista din nou la marşul gay şi la marşul pro-familie, bine delimitate de cordoane de poliţişti. Şi fiecare îşi va striga adevărul, iar oamenii vor fi liberi să ţină cu unii sau cu alţii, după cum îi duce capul şi după câtă cultură şi sensibilitate etică au. În timpul ăsta, mult blamata şi ironizata corectitudine politică va veghea să nu ne sfâşiem între noi.

Maria Irod

Biserica si homosexualitate

Cateva cazuri celebre care au socat opinia publica.

Poate va amintiti de preotul Dimitrie Bica, cel care a recunoscut public faptul ca este gay. In anul 2002 isi dezvaluia orientarea sexuala. Astazi este Arhiereu Vicar al Mitropoliei de Milano, de rit ortodox. In Romania, Dimitrie Bica a fost staret al mănăstirii Poiana Mărului din judeţul Caraş-Severin. Sustinand ca in Romania este democratie si nu teocratie, Bica a incercat o perioada sa lupte pentru drepturile persoanelor gay, mobilizand cativa parlamentari. Declaratiile sale incendiare referitoare la anumite aspecte ale Bisericii Ortodoxe au iscat atunci polemici.

“Dimitrie Bica sustine ca poseda o caseta audio incriminatoare, cu marturisirea unui profesor de Religie care, pe vremea cand avea 16 ani, a fost abuzat sexual de un vicar episcopal. O copie se afla in posesia lui Madalin Ionescu. “Este asul din maneca pe care-l am. Dar nu o pot face publica inca… Sunt foarte multi oameni care vor sa vorbeasca si multi preoti in Romania care vor sa spuna adevarul, dar, deocamdata, le este frica. Repet, este lupta mea impotriva ipocriziei Bisericii. M-am saturat sa vad mitropoliti nenorociti care au fost si sunt colonei de Securitate, care au dat cu subsemnatul la Securitate si au bagat in puscarie mii de oameni. Si sunt foarte multi mitropoliti homosexuali si au fost promovati chiar pe motivul asta, pentru ca erau usor de compromis. Nu vreau sa tac. De ce sa tac? Declaratiile mele nu reprezinta nici o asociatie gay din Romania. Sunt declaratiile mele, ale unui om care a facut parte dintr-un sistem al Bisericii Ortodoxe, care a fugit din tara dupa ce si-a declarat public orientarea sexuala. Si voi lupta impotriva ipocriziei si a minciunii in Biserica Ortodoxa…” ( jurnalul.ro)

Un alt caz celebru, de data aceasta in Italia, intamplat de curand. Publicatia “Panorama” a prezentat viata de noapte a unor clerici din Roma. Publicatia avea dovezi incontestabile privind orientarea sexuala a fetelor bisericesti. Unul dintre cei surprinsi in ipostaze compromitatoare a sustinut atunci ca aproximativ 98 % din preotii pe care ii cunoaste sunt gay.

Doi preoti homosexuali s-au casatorit in Anglia in 2008, impartind Biserica Anglicana in conservatori si liberali:” Two male priests exchanged vows and rings in a ceremony that was conducted using one of the church’s most traditional wedding rites – a decision seen as blasphemous by conservatives.(…) Although some liberal clergy have carried out “blessing ceremonies” for homosexual couples in the past, this is the first time a vicar has performed a “wedding ceremony”, using a traditional marriage liturgy, with readings, hymns and a Eucharist.” ( telegraph.co.uk)

In Romania, anul 2009. Ieromonahul Teoctist Nichitean a fost filmat in timp ce facea sex cu alt barbat.

Clement Popescu, fostul staret al Manastirii Cernica, a fost acuzat in 2001 de hartuire sexuala de doi elevi ai seminarului ” Episcop Chesarie Paunescu”. Ulterior, a ajuns staret la Manastirea Crangu, din judetul Teleorman. Acuzatiile nu au putut fi probate.

   In cazul Patriarhului Teoctist, punctele de vedere au fost diferite. Unii sustin ca nu a existat o dovada clara a orientarii sexuale. In arhivele Securitatii era precizat faptul ca Patriarhul BOR se deda la ” practici contra firii.” Intr-un articol din Romania Libera se precizeaza:” Aceste descoperiri au fost scoase la lumina prin cercetarea unor dosare dintr-un fond documentar, pus de catre SRI la dispozitia oricui, “pentru cercetarea oficiala la sala”. Asadar, nu numai cei doi istorici puteau face aceste dezvaluiri, ci oricare cercetator sau simplu cetatean interesat de istoria Bisericii, dupa institutionalizarea comunismului sovietic in Romania (1948). (…) Pare cel putin exagerata incrancenarea cu care Patriarhia s-a opus, in ultima vreme, intrarii in legalitate a minoritatii homosexuale (afise incendiare in toata Capitala, marsuri, mitinguri, proteste etc.), facand din aceasta campanie o problema nationala prioritara, desi alcoolismul, avorturile, pruncuciderile, hotia etc. sunt adevaratele flageluri nationale, care situeaza Romania ortodoxa pe primele locuri in Europa si impotriva carora Biserica ar trebui sa-si concentreze eforturile si energiile sale benefice, cu prioritate, pentru ca fac ravagii profunde, la scara mult mai mare ca homosexualitatea. Nu este exclus ca aceasta incrancenare nationala impotriva unei minoritati sa fie instrumentata, paradoxal, tocmai de unii ierarhi cunoscuti ca homosexuali. Asa cum ne invata experienta istorica de ultima ora, la aceste varfuri inalte ale sferelor de influenta totul trebuie luat invers! Cine a strigat primul in public, urcat pe un tanc in fierbintele decembrie 1989: “Moarte securistilor”? Exact un cunoscut om politic, fost profesor la Scoala de Securitate de la Baneasa, care a format generatii intregi de securisti, carora le cerea acum public moartea, doar pentru a se acoperi si a se salva pe sine!”( Romania Libera, 10 noiembrie 2001)

Biserica Episcopala ( ramura americana a Bisericii Anglicane) a decis relativ de curand sa accepte episcopi homosexuali: 

The battle over homosexuality in the Episcopal Church is over. The vote at the last General Convention was overwhelming. The sacred unions of gay and lesbian people are to be blessed and enfolded into liturgical patterns in the same way that the sacred unions of heterosexual people have been honored for centuries. The ministry of this church is to be open to gay and lesbian people who are qualified and chosen in the process by which this church makes such decisions.

I rejoice in this for many reasons. First, it is right. Homosexuality is not a choice anymore than heterosexuality is. It is part of our human individual identity just like skin color, ethnic background, gender and right or left-handedness. The discrimination of the past has been the result of prejudice based on ignorance. Second, it brings honesty to this church. We have blessed gay and lesbian unions for decades, but only secretly. We have had countless gay clergy and gay bishops, but pretended that this was not so. It was one of our worst kept secrets. We have in our past elected a gay bishop to be vice president of the House of Bishops. He was a talented, gifted and quite competent man and he served well. Of course, we knew he was gay, but we pretended not to. Some of our bishops who were most hostile to homosexuality have themselves been gay and when they were discovered in “improper” relationships or with an HIV infection, it was hushed up. Dishonesty has eaten at the soul of this church’s integrity, as indeed it still does in those churches where dishonesty still reigns supreme.( The Washington Post)

   Ce am incercat sa demonstrez? Nu doresc nici sa ii acuz, nici sa ii apar. Nu vreau sa demonstrez ca Biserica Ortodoxa este ipocrita ( desi se poate sustine in anumite cazuri un astfel de argument), nu doresc sa arat cu degetul in directia BOR. Sunt insa cateva lucruri clare: nu conteaza daca ai citit sau nu Biblia. Nu conteaza daca ai luat act de Cuvantul lui Dumnezeu. Nu conteaza daca ai citit vietile sfintilor. Nu conteaza daca intri sau nu in biserica. Nu conteaza daca privesti suferinta sau moartea in ochi mai mult decat ceilalti. Nu conteaza daca te gandesti la Dumnezeu mai mult sau mai putin. Homosexualitatea este innascuta. Iar ea este traita frumos sau urat ca orice dat pe care il folosesti. Homosexualitatea nu este urata, ea poate deveni urata. Unii ar sustine ca nu exista padure fara uscaciuni si ca aceste cazuri izolate nu reprezinta adevarul. Au dreptate dintr-un punct de vedere. Dar ceea ce este cert este faptul ca ” uscaciunile” sunt mai multe si mai mari decat s-ar astepta, iar apropierea de Dumnezeu nu este garantia “vindecarii.”

P.S. Kathy Baldock este straight. Credea ca homosexualitatea este un pacat. O experienta personala ( prietena ei i-a dezvaluit ca este lesbiana) a facut-o sa reconsidere pasajele din Biblie. A inceput sa interpreteze critic, studiind timp de un an. Ideile ei, care au starnit controverse, ar putea fi considerate interesante…

 Maya